Are cinci ani şi două operaţii pe creier

Un copil de numai 5 anişori are nevoie de sprijin pentru a fi supus unui tratament peste hotare ce i-ar putea salva viaţa. Mihai David Bitică a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare, iar părinţii, fără prea mari posibilităţi materiale, sunt devastaţi. „Ne agăţăm de orice variantă”, a spus mama micuţului.

Necazul s-a abătut asupra familiei Bitică în urmă cu un an, când unul dintre fraţii gemeni, David, a căzut din picioare. Micuţul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Târgu Jiu, iar de aici a fost transferat la Bucureşti, unde s-a aflat că are o tumoră pe creier, de mari dimensiuni.

David a fost operat imediat, iar intervenţia a decurs bine. Copilul s-a recuperat rapid, numai că în urma analizelor amănunţite s-a dovedit că tumora este de natură malignă. A fost internat la Institutul Oncologic de Pediatrie Fundeni, unde a început chimioterapia. Pentru o vreme, totul a decurs bine, până în luna iulie a acestui an, când băieţelul a căzut iar din picioare. Era vorba de o nouă tumoră, pe partea dreapta a creierului. David a fost din nou operat şi urmează în această perioadă tratament cu citostatice şi raze puternice la clinica din Capitală, unde va mai sta câteva săptămâni.

Vor să ajungă în Turcia

Părinţii sunt disperaţi şi vor să ajungă la o clinică din străinătate. Numai că nu dispun de sumele necesare pentru asigurarea costurilor pe care le implică atât deplasarea, cât şi tratamentul. Singurul venit al familiei îl reprezintă salariul tatălui. David, fratele său geamăn şi părinţii locuiesc în chirie, la Târgu Jiu. „Facem demersuri să mergem cu copilul la o clinică din Turcia. Nu ştim ce şanse de vindecare ar avea în străinătate, dar vrem să vedem şi o a doua opinie. Au fost şi cazuri în care au spus că e bine să continue aici, dar măcar să ştim. Încercăm orice. E prima dată când încercăm. Medicii de aici ne-au zis că radioterapia ar trebui să distrugă firişoarele de tumoră pe care le are, dar nu ştim, pentru că boala lui avansează foarte repede. Momentan e bine, am avut ceva probleme cu analizele. Sperăm să mergem cu el la clinica din străinătate, după ce terminăm radioterapia. Nu dispunem de banii necesari, dar o să facem tot posibilul să facem rost. Ne agăţăm de orice variantă care apare. El nu-şi dă seama ce se întâmplă, dar mai întreabă cât mai stăm în spital, de ce trebuie să facem atâtea poze la radioterapie, de ce nu mergem acasă la frăţior”, a spus Alina Bitică, mama copilului.

DONAŢII

Cei care doresc să vină în sprijinul lui David pot face donaţii în contul deschis la BRD: RO97BRDE200SV60633442000 pe numele Bitică Victor-Florin. Și rudele, prietenii şi cunoştinţele familiei s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul micuţului David.

Galerie foto


Vizualizări: 3,268

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: