Ar putea juca la Târgu Jiu și în 2025
Reșițenii au avut parte de o primă parte de sezon 2024-2025 aproape de vis. Echipa antrenată de Flavius Stoican se clasează pe podiumul Ligii 2 după 17 etape, pe locul 3, iar în Cupa României s-a calificat în sferturile de finală după ultimul meci al anului de la Târgu Jiu.
Președintele formației antrenate de Flavius Stoican, Cristian Bobar, s-a declarat mulțumit de evoluția echipei și a vorbit despre planurile de viitor pe care și le dorește. Promovarea în prima ligă, o semifinală de Cupa României și modernizarea stadionului ”Mircea Chivu” sunt planurile conducătorului clubului din Valea Domanului pentru anul 2025. Pentru că nu aveau un stadion modern și care să corespundă jocurilor din Cupa României, reșițenii au ales să joace la Târgu Jiu în cupă, în luna decembrie, și, probabil tot la Târgu Jiu vor juca în cupă și în 2025 și dacă echipa va promova în Liga 1 în vara viitoare.
Într-un mesaj de final de an, Cristian Bobar, conducătorul clubului din Reșița, spune că echipa antrenată de Flavius Stoican va primi câteva ”întăriri” în această pauză de iarnă, fiindcă o așteaptă meciuri ”de foc” în finalul sezonului regular al Ligii 2, pentru accederea în play-off.
Cu patru etape rămase de disputat din sezonul regular, ACSM Reșița ocupă locul 3 în Liga 2, cu 30 de puncte acumulate în 17 jocuri, fiind la patru puncte peste cele două formații aflate imediat sub locurile calificabile în play-off, 7 și 8, ocupate de FCU Craiova și CS Afumați, care au și câte un meci mai puțin disputat, după cum informează liga2.ro.
Reșița stă în prima etapă din 2025, iar apoi are partide cu AFC Câmpulung Muscel (deplasare), CFC Argeș (acasă) și Metalul Buzău (deplasare), ultimele două fiind chiar două contracandidate în acest moment, la Top 6.