Fără petreceri! Nunțile și botezurile, interzise în toată țara

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis interzicerea organizării evenimentelor private, precum nunțile, botezurile și aniversările, în toată țara, până la reducerea numărului de infectări.
„Este o decizie care interzice organizarea lor pentru că e foarte greu să se respecte regulile, în general. Nu vorbim de săli de curs unde oamenii ascultă ceva, sunt nunți, botezuri, oamenii nu poartă mască, se dansează”, a declarat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, precizând că se poate reveni asupra deciziei dacă numărul de infectări se va reduce.

Vorbim atât de evenimente organizate în spații deschise, cât și închise.

În această categorie nu intră și botezul și cununia de la biserică, pentru că deja există reguli speciale pentru aceste categorii.

De asemenea, masca de protecție va deveni obligatorie și în spațiile deschise, în zonele în care rata de infectare depășește 3 la mie, iar restaurantele, teatrele și sălile de spectacol pot funcționa, însă la capacitate redusă.

Vizualizări: 5,715

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: