Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Mihai Rotaru a anunțat 8 acționari noi la Universitatea Craiova! 

Patronul celor de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a anunțat recent opt acționari noi la clubul pe care îl patronează încă din anul 2013. Omul de afaceri a explicat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se implice la Universitatea Craiova.

Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a anunțat că există opt acționari noi la clubul pe care îl patronează.

„Eu nu dețin nimic din Universitatea Craiova, pentru că Știința este a suporterilor. Dar am în nume propriu 10% din compania care finanțează clubul și mai controlez prin alte companii încă 30%. În total, 40% din societate. 

Sunt opt acționari noi. Cu mine, nouă. Dar eu sunt activ în nume propriu și prin alte 3 companii.  

Prima dată trebuie să simtă ceva pentru Universitatea Craiova, altfel e dificil. Apoi le prezinți proiectul și ce vrem să facem. Vrem să nu fim dependenți de vânzarea de jucători și de accederea în cupele europene. Vrem stabilitate! Avem un deficit anual și operațional de 5 milioane de euro. Dacă pui 20 de acționari, fiecare cu 5%, ar trebui să aducă fiecare în club câte 250.000 de euro anual. Nu-mi dau banii mie sau altcuiva. Avem încasări de 8 milioane de euro și cheltuieli de 13 milioane, sub FCSB și CFR, cu Rapidul și Sepsi foarte aproape.

Acest buget nu ia în calcul sumele investite în transferurile de jucători unde, spre exemplu, în acest an am cheltuit aproximativ 4 milioane de euro. Anzor Mekvabishvili a fost 800.000, Maldonado 600.000, Mora 500.000, Cicâldău 1,2 milioane. Mai avem comisioanele plătite la agenți, plus așa numiții «bani la semnătură». Cele 40% din acțiuni, pe care eu le am, sunt transferabile către oamenii care vor să vină la Universitatea Craiova. Paradoxal, din investitori, de la Craiova avem doar doi. În rest, sunt investitori din București, Argeș, Sibiu și tot așa”, a povestit Mihai Rotaru, conform golazo.ro.

Vizualizări: 2,109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: