Anunţă lovitura decisivă din instanţă în cazul Universităţii Craiova
Patronul lui FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu, este optimist că în curând va primi o decizie favorabilă dinspre CEDO. Acesta a anunțat că se va adresa instanţei civile, în cazul dezafilierii Universităţii Craiova și crede că se va face dreptate printr-un proces civil, după înfrângerile din instanţă de-a lungul anilor.
În această perioadă, patronul lui FCU Craiova 1948 aşteaptă un verdict favorabil de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce iniţial, după cum susţinea el, s-a stabilit la acea vreme că nu sunt competente instanţele din România să judece un prejudiciu la dezafiliere, conform unei intervenţii publice din 2023.
Astfel, cu un răspuns de la CEDO care ar urma să fie dat în curând, Adrian Mititelu se va adresa unei instanţe civile din România, în privinţa dezafilierii Universităţii Craiova, care a avut loc cu peste un deceniu în urmă. "Staţi puţin că mai e puţin şi dă CEDO decizia cu procesul dezafilierii, să vezi atunci cum se schimbă treaba la 180 de grade. Reîncepem procesul dezafilierii la instanţa civilă. În scurt timp dă CEDO decizia finală, a rămas în pronunţare, iar după o săptămână, două, trei, patru vom avea o decizie la CEDO. Atunci să vedeţi cum se vor schimba lucrurile în raport cu Craiova.
Dezafilierea... Se credea că s-a terminat cu dezafilierea. Nu! Cauza civilă va începe curând, în câteva săptămâni, luni", a declarat Adrian Mititelu, la Orange Sport.
Pe 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea a SC Fotbal Club "U" Craiova SA. A urmat un şir lung de acuzaţii dinspre Adrian Mititelu, condamnări şi achitări pentru Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. În 2021, Adrian Mititelu a pierdut procesul de la Secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, când a cerut daune de aproximativ 300 de milioane de euro, pentru dezafilierea Universităţii Craiova.
În iulie 2023, Curtea de Apel Timişoara a decis că palmaresul sportiv al Universităţii Craiova (1948 - 1991) aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea, în asociere cu CS Universitatea Craiova SA, unde acţionar este Mihai Rotaru.