Anunţ pentru angajatori
Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul transferării contribuţiilor sociale de la angjator la angajaţi, a decis astăzi Executivul. Ulterior datei de 31 martie, actul normativ mai prevede, ca regulă, transmiterea în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia.
Precizăm că, în cazul contractelor nou incheiate, acestea trebuie transmise, în continuare, către Registru, cu o zi inainte ca angajatul sa isi inceapa activitatea.
"Decizia vine în sprijinul angajatorilor, astfel încât aceştia să aibă suficient timp pentru a transmite noile documente, în condiţiile în care în Revisal sunt înregistrate, în prezent, 6,3 milioane de contracte aferente unui număr de 5,5 milioane de angajaţi, unii dintre ei având mai multe contracte de muncă", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la solicitarea premierului.
Transferul contributiilor de la angajator la angajat se face cu data de 1 ianuarie 2018, in conformitate cu noul Cod Fiscal, termenul fiind prelungit doar in ceea ce priveste obligatia de transmitere a datelor catre REVISAL.