Amenzi de peste 160 de mii de lei, date de ITM Gorj

Inspectorii de muncă din Gorj au făcut zeci de controale, săptămâna trecută. Verificările au vizat combaterea muncii "la negru", dar si respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Au fost date amenzi în valoare de peste 160 de mii de lei. 

În total, 43 de controale au fost făcute în cinci zile. Au vizat atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, cât și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Au fost aplicate 30 sancțiuni contravenționale în valoare de 160.500 lei.

Ca urmare a neconformităților constatate în urma controalelor au fost dispuse 122 de măsuri de remediere care trebuie duse la îndeplinire, în mod obligatoriu, de către angajatorii sancționați.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va efectua controale și în perioada următoare, zilnic, pe întreg teritoriul județului Gorj, pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniile de competență”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Vizualizări: 551

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: