Amenda pentru lucrările de pe strada Victoria

Poliţişti rutieri din Gorl, în conformitate cu prevederile OG 43/1997 privind regimul drumurilor, au continuat verificările privind efectuarea lucrărilor pe drumurile publice, din municipiul Târgu Jiu.

Astfel, oamenii legii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 15.235 de lei, executantului lucrărilor de pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru nerespectarea condițiilor  stabilite de poliția rutieră, privind executarea de lucrări în zona drumului public.

Vizualizări: 1,150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: