ALO susţine înfiinţarea unui aeroport pentru gorjeni

Noul partid denumit Alianţa Lege şi Ordine care îl are ca preşedinte executiv pe gorjeanul Constantin Bartolomeu Săvoiu, iar ca preşedinte deplin pe avocatul Gheorghe Dinu, fost general al serviciilor secrete române, s-a lansat oficial şi la Gorj la sfârşitul săptămânii trecute, ocazie cu care liderii formaţiunii politice l-au prezentat pe avocatul Gheorghe Pârcălăbescu ca fiind cel care va constitui la Târgu Jiu filiala judeţeană.

Denumit şi ca partid al „masonilor şi serviciilor secrete”, ALO şi-a atras această caracterizare prin faptul că liderii care susţin demersurile de înfiinţare a noului partid provin din servicii secrete sau chiar din Masonerie.

Nu e nici un secret că gorjeanul Constantin Bartolomeu Săvoiu este Suveran Mare Comandor şi Mare Maestru la Marea Lojă Naţională Română „1880”, acesta fiind şi general în rezervă, grad care îi conferă dreptul de a fi membru în Confederaţia Interaliată a Ofiţerilor în Rezervă NATO, unde este vicepreşedinte. Şeful masonilor din România mai este Arhonte deputat al Sfintei Patriarhii Ecumenice din Constantinopol, dar şi consilier în Relaţii Economice Internaţionale, fiind şi cetăţean francez, lucru care i-a permis să se implice şi în politica din Franţa, unde l-a susţinut direct pe Jaques Chirac, dar şi pe Nicholas Sarkozy.

ALO va avea candidaţi la europarlamentare

Săvoiu a declarat pentru Pandurul că partidul pe care îl conduce acum din funcţia de preşedinte executiv este unul de centru dreapta, care anul viitor se va implica în alegerile europarlamentare fără a face vreo alianţă cu vreo altă formaţiune politică. Nepot al fostului Pitar Constantin Săvoiu, al cărui nume este purtat de o şcoală importantă din Târgu Jiu, Constantin Bartolomeu Săvoiu spune că ALO mizează de acum încolo pe voturile alegătorilor care sunt nemulţumiţi de toţi politicienii care au condus România după 1990. Partidul nu va accepta în rândurile sale membri care au trecut pe la alte partide politice şi s-au compromis la guvernare, însă nici nu va face opoziţie doar de dragul opoziţiei.

Săvoiu a dat ca exemplu susţinerea pe care ALO o acordă actualului premier Victor Ponta în demersurile sale de promovare a lui Brâncuşi la nivel internaţional, demersuri care includ şi promisiunile pentru construirea unui aeroport în apropiere de Târgu Jiu. „Am fost complet de acord cu poziţia premierului Victor Ponta, care în luna iunie a cerut fonduri excepţionale, suplimentare, pentru dezvoltarea culturii legate de numele lui Brâncuşi în Gorj. Este personalitatea cea mai eminentă a României. Ştiţi că operele lui Brâncuşi sunt printre cele mai valoroase  din lume, iar Parlamentul acesta, care este ticălos, trebuia să accepte cererea premierului Ponta ca să creăm un mare Centru Internaţional Brâncuşi la Târgu Jiu. E nevoie de un aeroport aici, pentru ca lumea întreagă să ne viziteze. Nu poţi să faci 4 ore şi jumătate de la Bucureşti. Şi de la aeroportul de la Craiova tot atât se face, pentru că e distanţă, deci un aeroport la Târgu Jiu se justifică.  Ne trebuie un aeroport aici şi ne trebuie fonduri alocate de statul român pentru a crea un Centru Mondial Brâncuşi la Târgu Jiu. Ştiu că autorităţile din Gorj se luptă pentru aşa ceva şi aici aş vrea să aduc un omagiu primarului actual şi preşedintelui Ion Călinoiu, care se luptă pentru asta. Parlamentul însă nu vrea şi este o ruşine. Adresez tuturor deputaţilor, conştienţi de valoarea incomensurabilă a lui Brâncuşi, să ajute să transformăm municipiul Târgu Jiu într-un centrul mondial de cultură. Să dezenclavăm Târgu Jiul, care are aici o nestemată. Există muzee Brâncuşi la Paris, Ăn Franţa, la New York în Statele Unite, sunt expuse operele lui Brâncuşi, iar noi aici nu facem nimic. Încă odată spun bravo Parlamentului României care este contra României”, a declarat Săvoiu.

„Ponta nu e gorjean, nu simte ca noi”

Preşedintele executiv al ALO nu devine însă un aliat al USL sau al lui Victor Ponta, Săvoiu neezitând să-l critice pe premier pentru că nu a făcut, până acum, nimic pentru judeţul care i-a acordat trei mandate de parlamentar. „Ponta nu e gorjean în primul rând, iar asta spune multe. El şi-a luat buletin cu domiciliul în Gorj, dar asta nu-l face automat şi gorjean. El stă la Bucureşti, nu simte ca noi, iar asta se vede şi prin faptul că nu face nimic pentru acest judeţ care l-a votat de trei ori până acum. S-au promis multe şi nu s-a făcut nimic pentru că şi el provine din tagma aceasta a politicienilor şi nu folosesc întâmplător această expresie făcută celebră de venerabilul nostru Tudor Vladimirescu. Toţi politicienii care au venit la putere după 1990 nu au făcut decât să fure această ţară. În Gorj economia se bazează pe două mamele, Turceniul şi Rovinariul, pe care le mulg, pe rând, când unii, când alţii dintre politicienii aflaţi la putere. Noi vrem să schimbăm aceste lucruri şi să permitem Gorjului să se dezvolte şi pe baza moştenirii lăsate aici de Brâncuşi. Se pot face atât de multe şi tocmai de aceea ne implicăm în politică pentru a schimba starea actuală de lucruri”, mai spune preşedintele executiv de la Alianţa Lege şi Ordine.

Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: