Alionescu: Munca de teren s-a mutat pe laptop
Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au intrat în cea de-a doua lună de pauză din returul acestui sezon şi nu sunt foarte optimişti în privinţa finalizării acestuia. Antrenorul Claudiu Alionescu spune că este convins că acest sezon va fi anulat şi nu crede că se mai poate relua.
Campionatele naţionale de baschet sunt suspendate şi o posibilă reluare a acestora se va decide abia după ieșirea din starea de urgență. Antrenorul echipei de baschet a CSM Târgu Jiu crede că ar fi mai bine ca totul să revină la normal începând cu sezonul viitor.
Claudiu Alionescu se descurcă mai greu în această perioadă de inactivitate , el fiind o persoană dinamică și tot timpul în mișcare. Antrenorul gorjean a trebuit să se adapteze din mers situației şi încearcă să transfere munca pe care o făcea pe teren în mediul online. „Este foarte dificil să facem față unei astfel de perioade cum este aceasta de izolare. Pentru mine este un pic mai greu, pentru că eu sunt o fire dinamică. Petrec foarte mult timp în afara locuinței, astfel că zona mea de confort este cu totul alta acum” a spus Alionescu pentru site-ul oficial al CSM, adăugând că lucrează zilnic dar pe laptop unde studiază cursuri online:. „Am înțeles importanța crucială a acestei perioade și am încercat să respect indicațiile autoritaților. Dacă primele zile le-am folosit pentru a mă deconecta puțin și a încerca o oarecare relaxare, după a intervenit nevoia de mișcare și lucrul zilnic. Astfel, munca din teren s-a mutat la laptop, unde zilnic am încercat să aduc ceva legat de baschet: meciuri analizate, cursuri online, perioade de pregătire viitoare și multe alte chestiuni legate de munca de antrenor”.
Pentru CSM Târgu Jiu va fi aproape imposibil să mai continue campionatul, sau cel puţin nu cu şanse reale de a mai îndeplini obiectivul. Gorjenii au reziliat toate contractele cu jucătorii străini care erau printre cei mai buni din lot.