ALIMPEȘTI: Pui de șarpe la robinet

Pui de șarpe la robinet. Asta a descoperit un localnic din comuna Alimpești  în cană, după ce a luat apă de la robinet. Bărbatul a rămas șocat când a văzut că în cană se mișcă ceva și mare i-a fost mirarea să vadă chiar de un pui de șarpe de apă. Dumitru Manea este speriat, pentru că mereu a consumat apă de la robinet și speră să nu fi înghițit așa ceva vreodată. După experiența de astăzi, gorjeanul s-a jurat că nu va mai bea apă decât din fântână.

Dumitru Manea consumă de ani buni apă de la sistemul de alimentare al comunei. În special în perioada de vară, gorjeanul oprea apă în sticle și le băga la frigider, ca apa să fie cât mai rece în zilele caniculare. Asta făcea până ieri, pentru că gorjeanul este decis acum să consume numai apă din fântână. Dumitru Manea a luat apă de la robinet să se bărbierească și a văzut că se mișcă ceva în pahar. I s-a părut ciudat și a vrut să vadă ce este. A rămas șocat când a văzut că pe lângă apă, a luat de la robinet și un pui de șarpe. „Dacă nu eram atent și beam, putem să-l înghit. Mi-e frică să nu fi pățit așa ceva până acum, pentru că eu opream apă și erau și sticle închise la culoare. Este vai de noi. La așa ceva nu m-am gândit”, a spus Manea.

Un vecin a pățit la fel

Acesta nu este un caz singular în comuna Alimpești. Și un vecin de-al lui Dumitru Manea a pățit același lucru, însă bărbatul nu a fost crezut în comunitate. „A mai pățit un vecin așa, dar am crezut că glumește. Nu mi-a venit să cred. Acum am pățit și eu și m-am învățat minte. Nu mai beau apă decât din fântână. M-aș duce să îmi fac și ceva analize, să mă asigur că nu am nimic grav și că totul este în regulă”, a mai spus Dumitru Manea.

Fac haz de necaz

Soția bărbatului face acum haz de necaz și povestește că soțul i-a spus că nu cumva să-i fi crescut burta din cauză că a înghițit vreo lighioană. „Eu nu mai beau apă de la pompă și soțul meu zice că eu am burta așa umflată că poate am înghițit vreun pui din acesta, fără să-mi dau seama și acum îmi crește în burtă. Nu știu ce să cred. Eu am avut ceva probleme de sănătate și poate din cauza asta”, a spus femeia.

Vizualizări: 334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: