Agroturismul din Gorj pierde teren din cauza crizei
Criza financiară își pune amprenta și asupra agroturismului din Gorj. Dacă în trecut, în județ ajungeau turiști din toate zonele țării sau chiar din străinătate numărul acestora a scăzut considerabil. Cei care veneau în localitățile cu obiective turistice fie se cazau la pensiunile agroturistice, fie la cetățenii din comunele Gorjului.
La nivelul județului Gorj, până anul acesta agroturismul mergea foarte bine, în special în comunele din zonele de munte sau acolo unde existau mănăstiri. De cele mai multe ori, din cauza numărului mare de turiști în pensiuni nu se mai găseau locuri libere, iar cei care ajungeau pe meleagurile gorjenești se cazau chiar și la localnicii din zonă, unde erau serviți cu produse tradiționale. Pensiunile din Tismana, Mușetești, Peștișani, Baia de Fier, Polovragi, Crasna, Novaci, deși practică tarife pentru toate buzunarele, nu mai sunt luate cu asalt de turiștii pasionați de agroturism. Deși camera dublă într-o pensiune din această zonă se poate ocupa cu sume cuprinse între 60 și 130 de lei, turiștii s-au împuținat considerabil.
Nu doar proprietarii de pensiuni sau localnicii simt acest lucru, dar și primarii. „Turiștii s-au împuținat considerabil. Păi ce era acum câțiva ani pe aici și ce este acum. Pe lângă faptul că la mănăstire, la Tismana, era mereu aglomerație, pensiunile erau pline și foarte mulți turiști se cazau la localnici, acum nu mai este așa. Păi de 15 august greu se mai găsea cazare la Tismana, iar acum este. Localnicii le pregăteau cu produse tradiționale, bio, aveau prețuri de cazare mai mici, dar asta e. Lipsa banilor este de vină”, a declarat Marian Slivilescu, primar localitatea Tismana.
Transalpina câștigă teren
Și primarii din localitățile învecinate zonei Rânca se plâng de faptul că numărul turiștilor a scăzut în zonă, pentru că cei mai mulți aleg să se cazeze în Rânca, să fie aproape de Transalpina. „Mai vin turiști la Polovragi, dar mai puțini ca în anii trecuți, deși zona este foarte frumoasă și au ce să viziteze. Nu mai au oamenii bani. Aici au mers foarte bine pensiunile care au practicat agroturismul, dar acum și la ei este foarte slăbuț. Criza asta financiară ne afectează foarte rău”, declarat Ștefan Făsuescu, primar comuna Polovragi.