Aleşii locali PP-DD: Deocamdată, nu plecăm!
Consilierii judeţeni şi locali spun că vor rămâne în PP-DD Gorj, chiar dacă analiştii politici susţin că partidul va dispărea în cele 45 de zile în care traseismul politic este permis fără pierderea mandatelor. Cele mai multe plecări au fost anunţate din rândurile PNL, aleşii locali îndreptându-se spre PSD sau PLR. Cu toate acestea, preşedintele PSD Gorj Florin Cârciumaru a precizat că nu a purtat negocieri cu nimeni şi că nu va face presiuni asupra primarilor şi consilierilor de la alte partide.
Cei cinci consilieri judeţeni PP-DD nu par să fie interesaţi de a migra la PSD, mai ales că acum fac majoritate cu social-democraţii. „Deocamdată, nu plecăm la PSD. Nu avem nici un interes să părăsim partidul. Avem majoritate în Consiliul Judeţean”, a declarat Gheorghe Neaţă, consilier judeţean PP-DD. De aceeaşi părere este Petre Nanu. „Deocamdată, nu şi-a manifestat nimeni dorinţa de a trece la PSD. Am discutat cu colegii mei şi am hotărât să lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Noi, cei cinci consilieri judeţeni ai PP-DD, vom rămâne împreună chiar dacă au fost speculaţii în privinţa unuia sau altuia”, a precizat Petre Nanu. Şi Laurenţiu Chivu, viceprimarul PP-DD de la Rovinari, spune că nu va trece la PSD. „Eu sunt consecvent, nu trec de la un partid la altul. Deocamdată, nici în rândul consilierilor nu au fost discuţii să treacă la PSD, dar nu se ştie, în 45 de zile este posibil ca unii dintre ei să-şi schimbe poziţia”, a declarat Laurenţiu Chivu. Cu toate că aleşii locali ai PP-DD nu şi-au manifestat intenţia de a-şi părăsi partidul, primarii PSD spun că îi aşteaptă să li se alăture. „Doamna viceprimar este de la PP-DD, dar deocamdată nu mi-a spus că ar vrea să vină la PSD. Deocamdată, n-am avut discuţii pe această temă nici cu consilierii. Dacă vor să vină la noi, îi primim. Noi nu ne ducem la alţii”, a precizat Elena Mosor, primăriţa PSD de la Alimpeşti.
Liberalii, campioni la traseismul politic
Aleşii Partidului Naţional Liberal sunt fruntaşi la migrări politice. Majoritatea îşi motivează atitudinea ca fiind urmarea alianţei cu PDL. Ultimul care a confirmat trecerea la PSD a fost viceprimarul de la Peştişani. În urmă cu două zile, preşedintele Ion Călinoiu l-a convins pe Ilie Fuiorea să treacă la PSD împreună cu Mihai Cojocaru, consilier local exclus din PDL. „Într-adevăr, am trecut la PSD împreună cu un consilier local PDL. Întotdeauna am colaborat bine cu cei de la PSD, iar colaborarea cu PDL este foarte dificilă. Alături de PDL formam o majoritate fragilă, însă alături de PSD voi putea rezolva mult mai bine problemele comunităţii. În momentul de faţă, componenţa Consiliului Local Peştişani este următoarea: PSD - 5 consilieri; PNL - 1 consilier; PDL - 3 consilieri; PP-DD - 2 consilieri şi PRM - 2 consilieri. PSD are majoritate cu PP-DD şi suntem susţinuţi şi de PRM”, a declarat Ilie Fuiorea, viceprimarul de la Peştişani. Acesta a mai precizat că încă nu şi-a făcut planuri pentru alegerile din anul 2016. Şansele sale de a ajunge primar din partea PSD sunt foarte reduse, dat fiind faptul că social-democraţii îl vor susţine pe jurnalistul Cosmin Pigui.
Cârciumaru: Sunt presiuni asupra primarilor
Florin Cârciumaru, liderul PSD Gorj, spune că nu a purtat negocieri pentru ademenirea consilierilor şi a primarilor de la alte partide. Ba mai mult, este convins că se fac presiuni asupra primarilor, însă dă asigurări că presiunile nu vin din partea sa. „Nu am discutat cu nici un primar şi cu nici un consilier pentru a veni la PSD. Ştiu că s-a emis o ordonanţă care permite trecerea aleşilor şi că sunt presiuni asupra primarilor pentru a trece de la un partid la altul. În ceea ce mă priveşte, eu nu fac presiuni în privinţa nimănui pentru că, la rândul meu, şi eu am primit presiuni pentru a trece la un alt partid, atunci când PSD nu era la guvernare. Fiecare trebuie să decidă singur ceea ce este mai bine pentru sine”, a declarat Florin Cârciumaru.