Alertă! DSV ia la control ouăle din Gorj

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a început controale la fermele de păsări din judeţ. Scandalul ouălor din import contaminate cu Fipronil, insecticid deosebit de toxic folosit pentru combaterea gândacilor și puricilor, a dat alerta în toată ţara. Inspectorii sanitar-veterinari verifică dacă și în fermele românești s-a folosit acest produs. Nicolae Călescu, şeful DSV Gorj, a precizat că în Gorj singura fermă de păsări se află în comuna Brăneşti. „Am primit o notă telefonică şi suntem în verificări. Miercuri am verificat toate depozitele de medicamente, joi am verificat ferma de la Brăneşti şi mai avem de verificat firmele care folosesc această substanţă. Ouăle ar putea fi contaminate cu Fipronil. Aşteptăm rezultatele”, a declarat Nicolae Călescu, şeful DSV Gorj.

Până acum, inspectorii sanitari-veterinari din judeţul Timiş au retras de la vânzare şi incinerat o tonă de gălbenuş de ou lichid contaminat cu Fipronil. Ouăle proveneau din Germania.

Vizualizări: 621

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: