Agentul care a refuzat mita, felicitat de șeful Poliției Gorj

Agentul principal de poliţie Andrei Becea din cadrul Postului de Poliție Prigoria a fost felicitat marți, 17 iulie, de șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Este vorba de polișistul care vinerea trecută a refuzat să ia mită de la un șofer care conducea o mașină cu inspecţia tehnică periodică expirată.

Șoferul, un bărbat din municipiul Târgu Jiu, i-a oferit o mită de 500 de lei agentului de poliţie din cadrul Postului de Poliție Prigoria.

Poliţistul s-a desistat şi a anunţat, pe cale ierarhică, Serviciul Judeţean Anticorupție Gorj, pentru luarea măsurilor legale. Ofiţeri de poliţie ai Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au organizat și realizat prinderea în flagrant a bărbatului, în timp ce oferea banii, cu titlu de mită.

Acum, târgujianul spăgar se află sub control judiciar pentru o perioadă de 30 zile, iar polițistul care a refuzat a fost premiat de conducerea IPJ Gorj.

”În semn de apreciere pentru corectitudinea de care a dat dovadă în respectarea atribuțiilor de serviciu și a prevederilor legale,  conducerea IPJ Gorj l-a felicitat pe polițist și i-a oferit o plachetă și o diplomă pentru Dreptate - Cinste – Onoare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Vizualizări: 4,806

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: