Adrian Gorun și-a dat demisia de la vârful UCB. Incredibil cine îi ia locul!

Decizie importantă la vârful Universităţii "Constantin Brâncuși", din Târgu Jiu. Adrian Gorun și-a dat demisia din funcția de președinte al Senatului universităţii. În locul său, a fost ales fiul său, Horațiu Gorun.

Acesta a fost ales, joi după-amiază, cu unanimitate de voturi. Astfel că, din toate cele 20 exprimate, 20 au fost pentru această schimbare.

Adrian Gorun a renunțat și la calitatea de membru al Senatului universitar. În următorii trei ani, Adrian Gorun va activa în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Societății și Științele Educatiei. Aici va ocupa postul de cercetător științific.

În 2006, Adrian Gorun a ocupat postul de rector al UCB. Șase ani mai târziu, a ajuns în poziția de președinte al Senatului universitar, funcție deținută până în această săptămână.

În schimb, fiul său, Horațiu Gorun, a fost susținut politic, în luna februarie a acestui an, să devină secretar general al Senatului României, fiind un apropiat al lui Florin Cîțu.

Galerie foto


Vizualizări: 7,263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: