Administraţia CEO promite semnarea actului adiţional în iunie
Negocierile pentru un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă ar putea începe în câteva zile. Interesant este că deşi nu a fost anunţată data începerii negocierilor, administraţia anunţă minerii şi energeticienii că actul adiţional va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj luna viitoare.
Sindicaliştii nu au fost chemaţi la negocieri, dar administraţia anunţă la ziar că actul adiţional va fi semnat în iunie. „În perioada imediat următoare, administraţia va iniţia procedurile de renegociere a contractului colectiv de muncă cu toate părţile îndreptăţite să participe la negociere, existând premizele unei coagulări a mişcării sindicale, astfel încât încheierea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă să poată fi înregistrată, în luna iunie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj“, anunţă CE Oltenia.
La negocieri vor participa lideri de la federaţiile Univers, Mine Energie şi Energetica. Decizia va aparţine liderilor coordonaţi de Ion Ruşeţ. În realitate, aceiaşi lideri au negociat şi contractul colectiv din 2013.
Pierderi
Atunci, ei au acceptat concentrarea a mai multor prime şi sporuri în trei pachete de performanţă care să fie acordate în funcţie de vânzarea de energie. 2013 a fost un an dezastruos pentru CE Oltenia, care abia a reuşit să vândă 12 TW deşi îşi propusese 18,5TW. În aceste condiţii, minerii şi energeticienii au pierdut câte 600 de lei pe lună. Cei 19 mii de salariaţi au trecut avut parte de tăierea cotelor de energie şi cărbune, modificarea în defavoarea angajaţilor a modalităţii de obţinere a unui bilet de vacanţă, punerea unor condiţii pentru acordarea primei de vacanţă, şomaj tehnic şi concediu fără plată. De la semnarea CCM-ului în 19 februarie 2013 şi până acum, articolele acestui document au fost interpretate mai ales în favoarea companiei. În această perioadă, conducerea a făcut mai multe reorganizări şi chiar şi acum se fac modificări în structura societăţii.
De asemenea, de la directorul general executiv al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, cei 19 mii de angajaţi au aflat că sunt prea mulţi şi că treaba ar merge şi cu mai puţini, că ştie ce scriu pe calculator şi că cei care nu înţeleg şi protestează împotriva societăţii vor avea de suferit.