Acuzații de fraudă la Fărcășești. Poliția face anchetă
Poliția din Rovinari a dispus verificări cu privire la o posibilă fraudă electorală în comuna Fărcășești. Reprezentanții PSD au reclamat inclusiv la Biroul Electoral Județean că s-au depus multe solicitări pentru urna mobilă, unele cereri fiind făcute pe numele unor persoane care nu ar avea probleme de sănătate și care se pot deplasa la secțiile de votare.
O pensionară, surprinsă pe ulițele satului, după ce a fost la cumpărături, a recunoscut că nu a mers la vot, știind că va veni cineva acasă, cu urna mobilă. Pe numele femeii fusese depusă o cerere în acest sens.
Până la ora 16.00, în comuna Fărcășești votaseră peste 51% dintre alegători, nefiind înregistrat niciun vot cu urna mobilă. La nivel de județ, sunt aproape o mie de voturi cu urna mobilă. Aceasta poate fi solicitată și de către unitățile spitalicești, închisori sau centrele de bătrâni.
Update: Potrivit poliției, o femeie de 69 de ani, din comuna Fărcășești, în calitate de fiică a unei femei în vârstă de 87 de ani, din aceeași localitate, a depus, în seara zilei de 23 noiembrie a.c., o cerere scrisă de solicitare a urnei speciale, la secția nr. 214, Peșteana de Jos, pe care a și semnat-o în numele mamei sale.
Tot la Fărcășești, un bărbat de 36 de ani, în calitate de nepot al unei femei de 91 de ani, a depus la aceeași secție o cerere scrisă de solicitare a urnei mobile pe care a și a semnat-o în numele bunicii sale.
"Ca urmare a celor 2 cereri depuse de aparținători, titularii cererilor și-au exercitat dreptul de vot prin intermediul urnei speciale. În cauză se continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu", anunță IPJ Gorj.