Acțiuni de la CEO, scoase la vânzare. Deputat: Nu știu dacă ar ajuta
Guvernul vrea să scoată la vânzare un pachet de 15% acțiunile Complexului Energetic Oltenia. Vestea nu este una care să surprindă oficialii companiei pentru că demersurile au fost anunțate încă din 2012. Deputatul Mihai Weber susține că banii obținuți pe aceste acțiuni ar putea merge spre investiții în carierele și termocentralele companiei energetice.
„Guvernul are în vedere iniţierea unei oferte publice primare pentru vânzarea unui pachet de 10% acţiuni nou emise la SPEEH Hidroelectrica S.A., respectiv 15% acţiuni nou emise la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., prin majorare de capital social", se menţionează în Programului de convergenţă 2019-2022 făcut public de Executiv.
Procedura va fi una de durată, transmite deputatul Mihai Weber: „Este o procedură care s-a lansat în 2012. Nu este o noutate acum. A mers prin tot felul de metodologii și nu s-a finalizat nici până acum. Nu știu care va fi finalitatea. E vorba de o procedură de a majora capitalul social, de a vinde o parte din acțiunile la Complex. Nu doar la această societate. E vorba de doar 15% și nu știu dacă acești bani ar ajuta și care este direcția lor. Probabil că spre tehnologizare sau alte componente care să sprijine. Până se va finaliza acest proiect, eu cred că va mai dura”.