ACS Viitorul Târgu Jiu nu se va desfiinţa

ACS Viitorul Târgu Jiu nu are mari emoții în privința retrogradării, chiar dacă până acum s-a jucat doar prima etapă din play-out-ul Ligii 2. Clubul începe să își facă strategia pentru sezonul următor iar team-managerul Gabriel Răscol a precizat că echipa nu se va desfiinţa şi că el vrea o clasare pe locurile 1-3.

În acest sezon ACS Viitorul Târgu Jiu a ratat în ultima etapă a sezonului accederea în play-off, dar sezonul următor conducerea clubului vrea un obiectiv la fel de măreţ, cel puţin aşa îşi propune team-managerul Gabriel Răscol.

Oficialul formației a promis că lucrurile nu se schimbă în vreun fel și că obiectivul este în continuare accederea în prima divizie, doar că se mută pentru anul următor.

Răscol a ținut să transmită faptul că echipa își va continua activitatea, contrar unor zvonuri referitoare la o posibilă desfiinţare a ACS Viitorul Târgu Jiu.  ”În această perioadă vom stabili și obiectivul pentru campionatul următor, adică cu siguranță va fi un obiectiv îndrăzneț, locurile 1-3. Eu așa îmi doresc. Cred că și conducerea la fel. Se dorește să facem o figură frumoasă și campionatul următor. Deci am redus acele suspiciuni că echipa nu va continua”, a declarat Gabriel Răscol, răspunzând celor care au presupus faptul că echipa nu mai are viitor şi care au spus că se va desfiinţa.

Răscol a precizat că formația pe care o reprezintă va funcționa și după eșecul din acest sezon, mai ales pentru că are stabilitate financiară, ceea ce nici multe echipe de Liga 1 nu se pot lăuda că au în aceste vremuri tulburi. „Salariile şi primele sunt la zi, aşa este. Conducerea clubului este de apreciat pentru că a asigurat toate condiţiile pentru a îndeplini acest obiectiv, dar am avut această neşansă să nu putem să ne îndeplinim obiectivul. Dar noi ne vedem de treaba noastră şi ne facem treaba la club, fiecare îşi vede de treaba lui şi nu ripostăm la atacurile cârcotaşilor care numesc echipa clonă sau Şirineasa, sunt răutăcioşi un pic, probabil e şi invidia unora”, a spus Răscol la Radio Infinit.

În general suporterii echipei Pandurii sunt cei care numesc ACS Viitorul Târgu Jiu clonă, pentru că a împrumutat, în numele complet, şi numele echipei de tradiţie a oraşului Târgu Jiu, fapt ce duce la numeroase confuzii în mass-media, mai ales din partea comentatorilor tv care nu de puţine ori confundă Pandurii cu echipa care a cumpărat locul din Liga 3 a ACS Şirineasa din Vâlcea, apoi şi-a schimbat numele în Energeticianul.

Vizualizări: 1,026

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: