ACS Viitorul, egal în amicalul cu Viitorul Dăești

Într-un joc amical disputat miercuri, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, ACS Viitorul Târgu Jiu a remizat cu echipa din Liga 3 Viitorul Dăești, scor 1-1. Pentru echipa lui Florin Stângă acesta a fost al treilea joc amical desfășurat în această vară.

Meciul amical de la târgu Jiu între echipa locală din Liga 2 şi formaţia vâlceană din Liga 3 a fost foarte echilibrat, iar golurile au fost marcate după pauză. ACS Viitorul a deschis scorul în minutul 53, prin reuşita lui Claudiu Dragu, care a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri. „Dragu s-a despărțit în această vară de Steaua, a ajuns la Târgu Jiu, a fost anunțat de antrenorul Florin Stîngă ca transfer, apoi a plecat fiindcă nu s-a înțeles la contract cu patronul Nicolae Sarcină și până la urmă a revenit la echipă”, a informat liga2.ro.

Oaspeţii de la Vâlcea, care au fost preluaţi recent de fostul antrenor de la Pandurii, Călin Cojocaru, au egalat în minutul 84 prin Florin Cioablă, care a fructificat recentrarea lui Neacșu. „Pentru Viitorul Dăești a jucat în formula de start și Robert Grecu, un alt jucător pe care ACS Viitorul l-a avut la antrenamente, însă ceea ce patronul clubului i-a propus prin telefon nu a mai coincis la noile discuții privind contractul, astfel că a plecat”, a mai informat sursa citată.

ACS Viitorul ar fi trebuit să joace încă un meci amical miercuri, conform liga2.ro, dar acesta nu s-a mai disputat.

Vizualizări: 295

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: