Accident la Bâlteni. A intrat cu maşina într-un cap de pod
În această dimineaţă, o femeie a fost preluată de elicopterul SMURD, după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod.
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 66, județul Gorj.
Din primele cercetări efectuate de oamenii legii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 48 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bâlteni, din direcția orașului Rovinari spre Turceni, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior, femeia a fost preluată de un elicopter SMURD.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.