Absolvenții din Târgu Jiu, premiați pe stadion
Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează, în perioada 02 - 13 iunie 2021, un ansamblu de festivități de premiere a absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal. Evenimentul este la a doua ediție, iar municipalitatea își manifestă dorința ca acesta să devină o tradiție la Târgu Jiu.
“Organizat pentru a oferi tinerilor absolvenți posibilitatea participării la o ceremonie dedicată lor în perioada pandemiei, evenimentul s-a bucurat de popularitate în rândul elevilor și cadrelor didactice și se intenționează ca aceste ceremonii să rămână în incinta Stadionului Municipal și după încetarea epidemiei, aici putând fi inițiate o serie de spectacole cu public numeros, capacitatea stadionului fiind de aproximativ 12000 de locuri”, se arată într-un comunicat al primăriei.
Săptămâna viitoare va fi prezentat programul festivităților, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, va fi pusă la dispoziția participanților Sala Sporturilor.