A trecut o lună de la apariția primului caz de Covid-19 în România. O lună în care viața noastră s-a schimbat, mai ales în ultimele zece zile. S-a schimbat, dar nu dramatic. Ce este mai greu nici măcar nu a început.

Mulți lideri europeni estimează că pandemia se va stinge în doi - trei ani. Fie printr-o contaminare pe scară largă, a 70% din populație, fie prin apariția unui vaccin. Economiile sunt deja serios afectate, iar sistemul medical nu face față. Cât de mari vor fi pierderile umane nu îndrăznește nimeni să facă estimări.

Va fi greu, foarte greu. Cine nu și-a făcut provizii, o să cumpere în curând unele alimente la prețuri duble sau triple față de acum. Deja la unele produse prețurile au crescut chiar și de patru ori. La spirt, de exemplu.

Sistemul medical din România este atât de fragil, încât a crăpat în multe părți deși suntem abia la începutul epidemiei. “Stați acasă” este singurul mijloc de supraviețuire în țara noastră, în care vedem cum trebuie să ne bazăm pe niște medici scoși la luptă fără un minim de echipament de protecție. Profesia îi obligă să își asume niște riscuri, dar nu oricum. Pentru că, până la urmă, sunt și ei oameni cu familii acasă. Ministerul Apărării a reușit să aducă acum în țară un prim transport cu echipamente de protecție și medicamente de la Seul, să sperăm că vor urma și altele.

Dar, să nu ne facem iluzii. Dacă au crăpat sistemele medicale din Italia și Spania, cu dotări mult peste ale noastre și cu mai multe cadre medicale, să nu credem că pe noi problema ne va ocoli. Și acolo sunt medici care folosesc saci de gunoi să se protejeze, pentru că nu mai au costume de protecție.

Cât vom putea însă să stăm acasă? La început, mulți au crezut că două săptămâni, apoi ne vom relua viața. Nu, nu va fi așa. Că unii lucrăm deja de două-trei săptămâni de acasă și ne dăm seama că va fi o criză de durată.

Cei care pot lucra de acasă au o șansă în plus, dar cei mai mulți nu au cum să facă asta. Cât vor supraviețui firmele la care sunt angajați? Cât va putea guvernul suporta șomajul tehnic? În niciun caz doi-trei ani.

Cum-necum, oamenii se vor întoarce la muncă, asumându-și riscul de rigoare, pentru că vom avea de ales între a muri de boală sau a muri de foame. Sigur, cei mai mulți vor supraviețui, pentru că boala asta este păcătoasă, are o rată de mortalitate de câteva procente, dar cei mai mulți oameni vor trece cu bine de boală și se vor imuniza.

Lumea nu se va termina aici, dar vor fi vremuri grele, cum nu am mai trăit. În Spania, angajații unui cămin de bătrâni au abandonat locurile de muncă, de teama bolii. Nu au anunțat pe nimeni, iar după câteva zile autoritățile au aflat și au mers acolo, găsind câțiva bătrâni în viață și mulți dintre ei morți. Oamenii de acolo deja trăiesc un film de groază și sunt doar cu câteva săptămâni înaintea noastră. Și la ei, și la noi, povestea asta va mai dura mult. Dezumanizarea este un pericol imens și este trist că s-a ajuns la asta după doar câteva săptămâni.

Fiecare dintre noi trebuie să se protejeze cât poate, să ajute cât poate, să nu fie indiferent. Împreună vom trece și peste asta. Dacă aveți pământ la țară, cultivați-l. Am prieteni care fac asta, deși nu au făcut-o niciodată până acum, pentru că nu au avut nevoie. Să găsim fiecare dintre noi calea optimă între a sta și izolați, a produce ceva și a-i ajuta pe cei necăjiți. Și psihic să ne pregătim pentru o luptă de durată.