A testat mulți jucători tineri în amicalul cu Vulturii Fărcășești!
![](/img/zoom_in.png)
Antrenorul celor de la FCU Craiova, Valentin David, a testat mulți jucători tineri în ultimul meci amical, cu Vulturii Fărcășești. În meciul cu gorjenii au intrat pe teren tineri care nici nu au fost în lot sau au fost de puține ori în prima parte a sezonului.
Printre jucătorii folosiți de Valentin David s-au numărat Crăciun, Manea, Biosan, Firulescu, Magrea, Screciu, Bornescu și Cristea, ori Ghazoini, Mogoșanu și Blidar, dintre seniori.
Pentru FCU Craiova, amicalul cu Vulturii Fărcășești a fost al patrulea amical disputat în această perioadă de pregătire de iarnă în care oltenii au mai jucat cu Concordia Chiajna (6-3 la Craiova), SCM Râmnicu Vâlcea (4-1 la Craiova) și din nou cu Concordia (0-1 la Chiajna).
”O victorie frumoasă, muncită. E îmbucurător faptul că am văzut la lucru toți copiii pe care îi avem în lot. S-au mișcat foarte bine, au avut poftă de joc. Se vede că au calitate și copilașii ăștia și avem un viitor frumos.
Am luat multe amicale, având în vedere că avem un lot numeros, pentru a-i putea vedea pe toți la treabă. Jocurile amicale duc la vârful de formă. De aici vine pofta de goluri, de alergare. S-a gândit bine strategia asta cu multe amicale și cu echipe bune. Nu cred că am jucat cu cineva care să nu fi mișcat în front! Sunt foarte bucuros pentru pofta de joc a lor și pentru faptul că marcăm multe goluri”, a spus antrenorul Valentin David după acest amical.
FCU Craiova: Mogoșanu – Ghazoini, Lekiatas, Biosan, R. Crăciun – Andr. Dragu, Ghindovean, Vl. Achim, M. Ilie – Dav. Manea, Ibrahim. După pauză au mai intrat: Firulescu – Magrea, Blidar, Screciu, Nic. Bornescu, Cristea.
Vizualizări: 946
Distribuie Trimite pe WhatsApp