Gilortul a pierdut meciul amical cu Oltul Curtișoara

Gilortul Târgu Cărbunești a întâlnit, în cel de-al patrulea meci de pregătire din acest an, ocupanta locului 5 din seria 4 a Ligii 3, Oltul Curtișoara. Gorjenii au pierdut disputa cu echipa de pe malul Oltului care a avut loc sâmbătă, pe terenul sintetic din Curtișoara.

Partida dintre cele două formații a fost una importantă prin prisma faptului că după acest test antrenorul Alex Stoica va definitiva lotul cu care va ataca partea a doua a campionatului. 

Echipa pregătită de Alex Stoica a susținut sâmbătă un test util împotriva formației Oltul Curtișoara, grupare care evoluează în seria 4 a Ligii 3. 

„Gilortul a început în avantaj prin reușita lui Ion Berescu de la jumătatea primului act, apoi gazdele au întors rezultatul până la pauză datorită golurilor înscrise de Neicu și Balaci. Actul secund a fost câștigat tot de amfitrioni și tot cu 2-1. Mai întâi, oltenii au făcut 3-1 prin Cârciumaru, după care Alexandru Cercel a redus din diferență. Tabela a fost închisă de Băjan cu 7 minute înainte de fluierul final. Gilortul a făcut un joc grupat în prima repriză, iar după pauză a irosit două ocazii mari de gol în situație de singur cu portarul”, se arată în cronica acestui joc, pe pagina oficială a echipei din Cărbunești.

Următorul meci de pregătire al Gilortului va avea loc joi, 13 februarie, începând cu ora 11:00, pe terenul sintetic din Zăvoi (Râmnicu-Vâlcea), cu liderul seriei 8, SCM Râmnicu-Vâlcea.

Oltul Curtișoara - Gilortul 4-2 (2-1) 

Au marcat: Marius Neicu (28'), Mario Balaci (37'), Bogdan Cârciumaru (63'), Robert Băjan (83')/Ion Berescu (23'), Alexandru Cercel (74') 

Gilortul: Trașcă (46' Rovența) - Mocanu (46' Rădulescu), Mitrache (46' Siewe), Martin, Răducanu - Avrămescu, Oprișa (46' Cercel) - Marica, Brujan (46' Drăgancea), Lazăr (46' Săulescu) - Berescu. 

Vizualizări: 203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: