A patra plecare în ultimele două zile de la Universitatea Craiova
Jucătorul oltenilor Marian Danciu a fost împrumutat de Universitatea Craiova la CSM Slatina, locul 11 din Liga 2. Fotbalistul de 20 de ani este cel de-al patrulea care se desparte de olteni în ultimele două zile.
Extrema stânga a bifat două apariții în acest sezon de Superliga pentru olteni și are un meci și în Cupa României Betano. Spre deosebire de alți jucători Danciu este doar împrumutat el urmând să revină la echipă. „Marian Danciu a fost împrumutat la CSM Slatina până în vara acestui an. Îi dorim mult succes mijlocașului nostru și suntem siguri că va reveni și mai puternic la Știința!”, a comunicat Universitatea Craiova pe contul de Facebook al clubului.
Danciu este al patrulea jucător care pleacă de la CSU Craiova în ultimele două zile. Luni, oltenii s-au despărțit de Ivan Martic (plecat la U Cluj), Paul Papp (Petrolul) și Dan Nistor (U Cluj).
Spre deosebire de Danciu, care a fost împrumutat, Papp și Nistor au fost cedați definitiv. Și Martic a plecat sub formă de împrumut până în vară.
Universitatea Craiova s-a despărțit și de Giedrius Arlauskis în ultimele zile. Portarul a reziliat cu echipa antrenată de Eugen Neagoe pe 9 februarie, după doar jumătate de an petrecută în Bănie.