A nins şi au picat stâlpii lui Ceauşescu

Eu nu îmi aduc aminte o ninsoare care să fi lăsat peste 20.000 de locuinţe din Gorj fără alimentare cu energie electrică. Şi am văzut ninsori mult mai abundente şi mai de durată decât cele din această lună. Ce a fost diferit acum?

În primul rând, vorbim de o reţea de distribuţie a energiei electrice făcută în cea mai mare parte în anii 60-70. De atunci a mai fost extinsă, iar pe ici, pe colo, peticită. Investiţiile au fost puţine comparativ cu necesarul, astfel încât ar trebui să ne aşteptăm ca în anii următori, poate chiar în această iarnă, coşmarul să se repete.

Angajaţii firmelor de distribuţie au muncit patru zile şi patru nopţi pentru a remedia problemele. Sunt demni de laudă, dacă avem în vedere că unii primari nu s-au ocupat nici măcar să deszăpezească, pentru a le facilita accesul la reţea. Îmi imaginez că au fost mii de apeluri la firma de distribuţie numai din Gorj. Poate zeci de mii de apeluri.

Acum este rândul autorităţilor, să evalueze situaţia şi să stabilească ce este de făcut. Aproape toate firmele de distribuţie au fost privatizate, iar patronatul străin urmăreşte maximizarea profitului. Guvernul are obligaţia să verifice dacă aceste firme fac investiţiile la care s-au angajat.

Altfel, peste cinci ani, la o ninsoare similară am putea avea nu 20% din locuinţe nealimentate cu energie electrică, ci 80%. Ca să nu mai vorbim că şi firmele au avut probleme. Vă imaginaţi faptul că Uzina Mecanică Sadu, o unitate strategică, a rămas fără alimentare cu energie electrică. Vă imaginaţi faptul că şi carierele miniere din Gorj au oprit producţia, tot din cauză că a căzut reţeaua de alimentare cu energie? Situaţia este extrem de gravă şi trebuie tratată cu maximă responsabilitate de guvern. Asta ar trebui să îi preocupe acum, nu amnistia şi graţierea.

Au trecut aproape 30 de ani de la schimbarea regimului comunist cu unul democratic şi ar fi timpul să avem guvernanţi care să construiască România, nu doar să ne creeze oportunitatea de a pleca din ţară.

Vizualizări: 2,261

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: