A început protestul în fața CE Oltenia. Cere garanții scrise!
Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, a intrat marți dimineața în greva foamei în fața Complexului Energetic Oltenia. Protestul este legat de amenințările la care sunt supuși minerii care au intrat în grevă spontană începând de vineri seara, protest care s-a extins în toate carierele.
Tomescu are semnale că șefii companiei au ales câțiva țapi ispășitori, în spatele cărora vor să pună pierderile cauzate de grevă. “Încearcă să bage frica în noi. Dar minerii și energeticienii nu au frică", a spus Manu Tomescu, care crede că este momentul ca liderii sindicali să își apere oamenii. "Cer ca Ministerul Energiei și Directoratul CE Oltenia să înceteze cu presiunile asupra colegilor și să își ia angajamentul în scris că niciun salariat al CE Oltenia nu va fi sancționat în vreun fel, din cauza acestui protest", arată liderul sindical.
Liderii sindicali evită să se pronunțe cu privire la grevă, dar sunt în negocieri cu administrația. Până acum au obținut vouchere de vacanță și o creștere salarialăde 12% în zona de producție, salariații cerând o majorare de 45% și chiar 100%.
O altă revendicare a lui Manu Tomescu este ca guvernul să renunțe la taxa de 2% pusă pe cifra de afaceri a CE Oltenia, care rămâne astfel fără 60 de milioane de lei care ar putea fi folosiți pentru alte nevoi. (A.M.)