A furat o maşină şi a intrat cu ea într-un cap de pod. Era beat!
Un tânăr de 25 de ani din comuna Văgiuleşti a fost reţinut, pentru 24 de ore, la data de 7 noiembrie, de către polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Din cercetările efectuate de oamenii legii, s-a stabilit faptul că tânărul ar fi sustras autovehiculul unui localnic, de 29 de ani, care era parcat pe raza comunei Văgiulești și avea cheile în contact. Ulterior, acesta l-ar fi condus pe DJ 671 C Covrigi, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat faptul că tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
Astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri corespunzătoare.