A fost făcut public proiectul noului stadion Dinamo
În cadrul unei gale organizare la Ateneul Român, marți, de către CS Dinamo București, a fost prezentat proiectul noului stadion al echipei din Ștefan cel Mare. La două zile distanță de la sărbătorirea a 75 de ani de la înființarea clubului, au fost prezentate imagini cu viitoarea arenă care va fi construită în locul celei actuale.
Noua arenă a lui Dinamo va avea o capacitate de peste 25.000 de locuri, iar spre deosebire de stadionul actual, inaugurat în 1951, se va inversa poziționarea tribunelor! Astfel, loja VIP și tribuna 1 vor fi accesate dinspre Bulevardul Barbu Văcărescu, pe când Tribuna a II-a va avea porțile de acces pe partea cu Calea Floreasca.
Mai mult, ministrul de Interne, Lucian Bode, a dezvăluit că vechea arenă din ”Ștefan cel Mare” va fi demolată în luna septembrie a acestui an. ”Ne despart câteva luni până în luna septembrie, când încep demolările”, a spus Bode, cel care conduce ministerul de care aparține CS Dinamo, administratorul arenei.
La ora la care ministrul Bode prezenta proiectul noului stadion, pagina de Facebook ”Noul Stadion Dinamo” publica, la rândul său, informații despre această nouă construcție care ar urma să înceapă la finalul acestui an: ”Avem vesti noi despre stadion! Încă o etapă importantă din lungul drum spre un nou stadion a fost parcursă: Asocierea Profesional Construct Proiectare & Lucian Simion Arhitectura a finalizat Studiul de Fezabilitate pentru “Arena Multifuncțională Dinamo, Șos Stefan cel Mare 7-9” si l-a depus la Compania Națională de Investiții.
Studiul de Fezabilitate a rezultat într-o arenă de peste 25.000 locuri cu multiple facilitați si dotări despre care vom discuta in viitor, dar acum avem si o informație in premieră despre noul stadion: s-a inversat poziționarea tribunelor: Arena Dinamo va avea lojele Vip si Tribuna 1 cu intrare din Bd. Barbu Vacarescu iar Tribuna 2 este proiectată pe partea dinspre Calea Floreasca!
Următorii pași: CNI va obține aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai Studiului de Fezabilitate in comisiile interministeriale, urmand apoi introducerea pe agenda ședinței lunare a Guvernului Romaniei, pentru obținerea Hotărârii de Guvern de aprobare finanatare costuri constructie!”
Specificațiile noului stadion Dinamo:
Destinație principală: fotbal și rugby
Capacitate: 25.059 de locuri
Spații antrenament: handbal, baschet, volei, tenis, scrimă, lupte, judo, haltere, box, atletism, canotaj, caiac-canoe
Spații conexe: Muzeu – 800 mp, Amfiteatru – 200 de locuri, Hotel – 80 de locuri, Restaurant – 160 de locuri, Parcare VIP – 250 de locuri