A câștigat un milion de dolari pentru fiecare kilogram dat jos
A slăbit 12 kilograme și a câștigat 12 milioane de dolari. Este vorba de celebra realizatoare și producătoare de televiziune americană Oprah Winfrey, care a pus un mesaj pe Twitter în care a explicat cum a reușit: urmând programul de slăbit ''Weight Watchers''. Imediat acțiunile la bursă ale companiei au crescut cu 20%. Cum Oprah deține o parte din compania respectivă, a crescut și averea ei cu 12 milioane de dolari. O nimica toată totuși, câtă vreme specialiștii estimează averea acesteia la trei miliarde de dolari.