A câștigat un miel

Un tânăr din Bumbești-Pițic a câștigat un miel după ce a spart cele mai multe ouă la concursul de ciocnit ouă roșii organizat de autoritățile locale. Bogdan Oprian a câștigat concursul pentru al doilea an la rând. Zeci de localnici au adus ouă special alese și păstrate pentru această ocazie. 

Mulți au venit la concurs cu ouă de rață ori de gâscă mizând pe faptul că ar trebui să fie mai tari decât cele de găină.

"Nota de culoare, specială, a evenimentului, a fost concursul de ciocnit ouă de gâscă, câștigat de domnul Bogdan Oprian, care a reeditat, astfel, victoria de anul trecut, și care a plecat cu prețiosul trofeu al unui miel, oferit cu aceeași generozitate de doamna primar, care a depus toate eforturile ca această mare sărbătoare să fie resimțită la adevărata ei valoare artistică și tradițională, așa cum se petrecea odinioară", au transmis autoritățile locale.

      

Evenimentele dedicate Paștelui nu au fost anulate de ploi. Primăriile care le-au organizat au găsit soluții pentru ca oamenii să se bucure de sărbătoare. 

Spectacolele de muzică ușoară sau populară și concursurile de ciocnit ouă au fost mutate în interior.

Galerie foto




Vizualizări: 972

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: