A ajuns la Psihiatrie după ce a ascuns un cuţit în toaleta şcolii
Un elev în vârstă de 14 ani, din Galaţi, a ajuns la secţia de Psihiatrie după ce le-a mărturisit poliţiştilor că a ascuns un cuţit în toaleta şcolii la care învaţă. Elevul intenţiona să se răzbune pe colegi.
Băiatul este elev la o şcoală din Galaţi, iar pe data de 9 ianuarie plecase de la o adresă unde se afla locul de muncă al unuia dintre părinţi şi nu s-a mai întors. Tatăl său a anunţat autorităţile.
"De asemenea, s-a stabilit că minorul a mai plecat în mod voluntar de la adresa de domiciliu, iar în cursul aceleaşi zile, în jurul orei 12:30, bărbatul a fost anunţat telefonic de părinţii unor colegi de clasă ai minorului că fiul său se manifestă agresiv cu alţi copii la şcoală, motiv pentru care s-a deplasat la unitatea de învăţământ unde minorul este elev în clasa a VII-a şi l-a luat cu el la locul său de muncă. Ulterior, tot în aceeaşi zi, în jurul orei 23:00, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie l-a depistat pe minor pe strada Regiment 11 Siret, în apropierea Palatului de Justiţie, din municipiul Galaţi. A fost condus la sediul secţiei de poliţie, unde în prezenţa tutorelui legal a declarat că, în perioada cât a plecat voluntar, s-a plimbat pe raza oraşului şi nu a fost victima vreunei infracţiuni. Totodată, acesta a precizat că a ascuns un cuţit într-un grup sanitar situat în interiorul unităţii de învăţământ.
La data de 10 ianuarie 2024, poliţiştii s-au deplasat la unitatea de învăţământ, situată pe strada Regiment 11 Siret, de unde au ridicat din locul indicat de minor un cuţit. A fost întocmit un dosar penal privind infracţiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările urmând a fi preluate de poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară şi a fost informată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi", transmite IPJ Galaţi.