100 de firme implicate într-o reţea de evaziune fiscală

Inspectorii antifraudă au identificat o rețea evazionistă formată din peste 100 de agenți economici, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de 21,4 milioane lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Societățile verificate au înregistrat în evidențele contabile documente care atestau achiziții de bunuri sau servicii diverse de la societăți care au interacționat între ele doar formal, acestea în fapt neavând capacitatea de a livra bunurile sau serviciile declarate de societățile beneficiare.

„Tranzacţiile s-au derulat începând din anul 2011, când persoanele care au pus bazele acestui mecanism prin care au derulat activități ilegale au înființat societăți de tip «fantomă» pe numele lor sau al altor persoane cu situație financiară precară, cetățeni români sau ai Republicii Moldova, care au acceptat să dețină calitatea de asociați și administratori în cadrul societăților și să deschidă conturi bancare în numele acestora, fără a avea cunoștință de activitatea economică desfășurată”, au transmis reprezentanţii fiscului.

Persoanele care au pus bazele acestui mecanism își însușeau câștigurile ilicite, fie prin retragerea unor sume considerabile de bani de la ghișeele băncilor, utilizând borderouri de achiziție de cereale sau de cherestea, fie prin retragerea banilor direct de la automatele bancare.

Galerie foto


Vizualizări: 3,559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: