Denisa Golgotă a ratat participarea la Olimpiadă

Gimnasta din Gorj, Denisa Golgotă, lideră a lotului feminin de gimnastică este afectată de ratarea calificării la Jocurile Olimpice. Pentru a doua ediție consecutiv, echipa feminină de gimnastică ratează calificarea la Jocurile Olimpice de vară.

România a avut o evoluție mult prea modestă în calificările la Campionatul Mondial de la Stuttgart şi a ratat astfel calificarea la Jocurile Olimpice. Echipa condusă de Nicolae Forminte ocupă locul 8, cu 151.895 puncte, fiind devansată inclusiv de Coreea de Nord. La toate aparatele, gimnastele au fost departe de pretențiile unei finale.

Cea mai mare notă a delegației tricolore a venit la sărituri, unde Denisa Golgotă a avut 14.033. Cu acest rezultat a urcat pe locul 7 în clasamentul momentului dar nu va prinde finala. Medaliată cu argint la sol la Europenele de la Glasgow în 2018, Denisa a făcut un concurs foarte slab. La sol a primit 11.000, iar la bârnă a avut o evoluție de 11.833.

Denisa Golgotă, sportiva de 17 ani, cea mai experimentată gimnastă din lotul deplasat în Germania, dublă medaliată la Campionatele Europene de senioare, în 2018, argint şi bronz, a părut răvăşită la finalul exercitiilor, fiind extrem de aproape să izbucnească în plâns: "Nu am început bine la paralele. Am avut un an groaznic. Sincer, nu ştiu ce ar trebui schimbat. Pur şi simplu, mi se pare că nu mai sunt o gimnastă pentru competiţie", a spus Golgotă, sportiva născută la Alimpeşti, judeţul Gorj. „Nu cred că e o mare surpriză că România nu s-a calificat. Nu e prima dată când nu se califică. Surpriza e faptul că au ratat foarte mult. Şi nu ştiu exact de ce se întâmplă acest lucru. E greu să spun pentru că nu sunt acolo, în sală. Dacă aş fi o săptămână, două sau trei mi-aş da seama unde trebuie schimbat. Dar ceva trebuie schimbat. Este un semnal de alarmă pentru România”, a spus fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, care a participat, sâmbătă, la evenimentul organizat de fundaţia sa în Parcul Sebastian din Capitală.

Echipa României s-a clasat pe locul 22 din 24, depăşind doar ţări care nu spun nimic în gimnastică, precum Egipt sau Cehia.

Vizualizări: 359

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: