Ziua de Sfânta Maria, sărbătorită la stână

Sute de turiști s-au bucurat de răcoarea muntelui, pe Transalpina. Cei care au poposit la stâna din Muntele Ștefanu au avut parte de o surpriză. Tinerii de la ansamblul folcloric din Novaci le-au oferit un spectacol de zile mari. De ziua ei, băcița Mărioara Babu i-a așteptat cu bucatele ciobănești care au făcut-o celebră în toată țara. 

De ziua ei, băcița a primit flori și urări de bine din partea turiștilor. „Am vrut să le facem o surpriză oaspeților noștri. Pe lângă mâncarea tradițională și foarte gustoasă pe care o pregătim aici la stână, am vrut să le arătăm turiștilor un crâmpei din obiceiurile noastre ciobănești, un mic spectacol așa cum se făcea odinioară între ciobani când ne întâlneam cu toții la munte cu oile. Vrem să devină tradiție nedeia de Sfânta Maria”, a mărturisit Mărioara Babu.

Oamenii au fost încântați să descopere obiceiurile ciobanilor. „Eram în trecere pe Transalpina și nu știam de acest eveniment. Am vizitat și muzeul de la stână, am ascultat acești tineri care au urcat pe scenă. I-am urmărit jucând. E foarte frumos că încă se păstrează tradițiile”, a spus un turist. „Eu am mai venit în această zonă. Pur și simplu m-am îndrăgostit de tradițiile din Gorj”, a spus un alt turist. 

Galerie foto







Vizualizări: 858

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: