Ziua de 7 septembrie în istorie. Marie Curie
În 1907 a încetat din viaţă Bogdan Petriceicu Haşdeu, filolog, folclorist, prozator, dramaturg, istoric şi publicist, vicepreşedinte al Academiei Române (nascut la 16 februarie 1836).
În 1910 savanta franceza de origine poloneza, Marie Sklodowska Curie, a izolat prima mostră pură de radiu.
În 1940 a fost încheiat Tratatul de la Craiova prin care partea de sud a Dobrogei (“Cadrilaterul“, adică județele Durostor și Caliacra) intră în componența Bulgariei.
Marie Curie – prima femeie căreia i-a fost decernat un premiu Nobel, singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite
Marie Sklodowska-Curie s-a născut la 7 noiembrie 1867, la Varşovia, în Polonia, într-o familie de profesori, care îi insuflă de timpuriu dragostea pentru învățătură. Astfel, încă din tinerețe își manifestă interesul pentru studio. Era cel mai mic copil din cei cinci ai familiei - patru fete şi un băiat.
Marie se înscrie la cursurile la care puteau participa femei, în Polonia acelei epoci, aflată sub dominația Rusiei țariste, femeile nu aveau dreptul la studii universitare. În 1891 este admisă la Universitatea din Paris (Sorbona), iar 2 ani mai tarziu este absolventă a cursurilor superioare magna cum laude și devine licențiată în fizică.
La Paris îl întâlnește pe viitorul soț, Pierre Curie. Pe acesta îl cunoaște datorită faptului că avea nevoie de un fizician cu experiență care să o ajute în cercetările privind proprietățile magnetice ale oțelului. Se căsătorește cu Pierre pe 26 iulie 1895, cu o ceremonie modestă, lipsită de fast. La fel de simplă este și luna de miere pe care cei doi o petrec colindând Franța pe biciclete.
În septembrie 1897 se naște prima fetiță a cuplului de savanți și anume Irène. A doua fetiță, Ève, se naște în 1904.
Marie Curie începe cercetările în domeniul radioactivității, la care se va alătura curând și soțul său, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul și radiul. Pentru aceste cercetări primesc amândoi Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel.
Pe 19 aprilie 1906, Marie Curie primește o puternică lovitură din partea destinului. În timp ce se deplasa către o editură pentru a publica un manuscris, traversând o intersecție aglomerată, Pierre Curie este lovit de un atelaj greu și își pierde viața, la numai 46 de ani.
Dupa moartea lui Pierre se izolează in munca, continuă singură cercetările și reușește izolarea radiului, în 1911 i se decernează Premiul Nobel pentru Chimie.
În urma expunerii la radiații și a efortului intens, starea de sănătate a Mariei se înrăutățește, auzul si vedere se deterioreaza, iar in cele din urma se stinge din viață la sanatoriul din Sancellemoz în 1934, la două decenii după decesul soțului. A fost înmormântată alături de acesta într-o zonă rurală din afara capitalei Franței.