Ziua de 21 august în istorie. Greva regală

În 1723 a încetat din viaţă Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei

În 1911 pictura lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa, a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, dar a fost recuperată după două zile.

21 august 1945 - Greva regală – Regele Mihai I a somat Guvernul Petru Groza să demisioneze. În urma refuzului primit, a hotărât să nu mai semneze decretele de legi („greva regală”).

Greva regală sau încercarea de a salva România de tăvălugul roșu

Greva regală a rămas în memoria colectivă ca bătălia pe care regele Mihai I a purtat-o în lupta pentru salvarea democrației amenințate de Cortina de Fier ce se cobora din Moscova. În perioada grevei regale, suveranul refuză să mai promulge decrete și legi, acesta fiind un act de forță a regelui împotriva simpatiilor pro-comuniste ale guvernului.

Firavul partid comunist din România avea susținerea Moscovei, iar în urma presiunilor făcute asupra regelui Mihai, acesta l-a numit prim-ministru pe Petru Groza la 6 martie 1945. Guvernul american și cel britanic au refuzat să-l recunoască pe Groza, aceștia susținând că noul guvern de la București, procomunist, nu este reprezentativ pentru România.

 În situația actuală, regele Mihai i-a cerut lui Groza să își depună demisia însă având susținerea Moscovei acesta a refuzat, acesta fiind o premieră nefastă în istoria constituțională a României deoarece în condițiile legii de la vremea respectivă, regele era cel care numea sau destituia prim-miniștrii.

Începe astfel un capitol nou în istoria României. Fără semnătura regelui, toate actele guvernului erau nule.

Lunile următoare am reprezentat ceea ce în istorie noastră contemporană poarte numele de „greva regală”. Petru Groza era un rebel care știa că atâta timp cât respectă directivele Moscovei, nu trebuie să se supună Constituției României.

Groza a fost unul dintre cei care în anul 1947 l-a forțat pe regele Mihai să abdice.

Vizualizări: 849

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: