Ziua alegerii noilor şefi ai CJ Gorj
Cosmin Popescu – preşedinte, Ciprian Florescu şi Ninel Muja – vicepreşedinţi. Aşa va arăta conducerea Consiliului Judeţean Gorj după şedinţa de marţi, 21 iunie, potrivit protocolului PSD – ALDE. Vor face opoziţie consilierii de la PNL, PMP şi PSRo. Pe ordinea de zi a CJ Gorj sunt şase proiecte şi toate au legătură cu organizarea instituţiei pe următorii patru ani.
Consiliul Judeţean Gorj de marţi, 21 iunie, va fi destul de diferit de cel ales duminică, 5 iunie, la alegerile locale, asta deoarece unii politicieni au candidat doar pentru a „trage lista”. Cele mai multe retrageri sunt de la PSD: Ion Călinoiu, Luis Popa, Florin Cârciumaru, Ion Ciocea, Petre Guşiţă, Emil Cătănoiu, Sorin Bucurescu, ultimii cinci alegând să rămână primari în localităţile în care au fost aleşi. De la ALDE s-a retras senatorul Dian Popescu, iar la PNL doi aleşi sunt somaţi de partid să se retragă, Gheorghe Orzan şi Victor Banţa.
Călinoiu pleacă din consiliu după 20 de ani
Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi-a anunţat vineri încă o retragere. După ce a spus că nu va candida la postul de preşedinte al CJ Gorj, acesta a anunţat că se retrage şi din funcţia de consilier judeţean, deşi a deschis lista de candidaţi. Călinoiu va candida în toamnă pentru un mandat de senator. Acesta a avut în ultimii 20 de ani două mandate de vicepreşedinte şi trei de preşedinte al CJ Gorj. Potrivit unor surse, el va rămâne în consiliu până la toamnă, în calitate de consilier personal al viitorului preşedinte Cosmin Popescu.
Comitetul executiv al PSD Gorj a decis vineri în unanimitate susţinerea lui Cosmin Popescu şi Ciprian Florescu la şefia CJ Gorj. Cosmin Popescu spune că va colabora cu Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, dar se va sfătui şi cu primarii judeţului Gorj. „Mă onorează această propunere, dar mă şi obligă în acelaşi timp pentru că sunt proiecte începute, pe care domnul Călinoiu le-a dus foarte bine şi trebuie să le continui cu succes. Vin într-un moment în care sunt probleme cu Complexul Energetic Oltenia şi trebuie să purtăm discuţii cu conducerea administrativă, cu ministerul. Mă bazez pe echipa Partidului Social Democrat, mă bazez pe domnul Călinoiu, pe domnul Cârciumaru şi pe toţi primarii. Cu siguranţă, voi colabora cu domnul Călinoiu şi îi voi cere sfatul. De asemenea, voi cere sfatul tuturor primarilor pentru că sunt foarte mulţi care au vechime în administraţia locală şi sfaturile lor sunt binevenite”, a declarat Cosmin Popescu.
Florescu, dezamăgit de colegii pesedişti
Ciprian Florescu a fost foarte dezamăgit că social-democraţii au preferat un fost pedelist în funcţia pe care el şi-o dorea foarte mult şi pe care spera să o obţină odată cu debarcarea lui Ion Călinoiu. „Pentru mine, în plan personal, este o nereuşită. Supărat nu e un termen foarte potrivit. Poate există un sentiment de dezamăgire că n-am reuşit să mă ridic la nivelul pretenţiilor colegilor din partid, dar asta mă ambiţionează şi sigur voi ţinti şi mai sus, voi munci şi mai mult. În orice caz, nu mi s-a reproşat nimic”, a declarat Florescu. Deşi îi este greu să se obişnuiască cu ideea că a pierdut bătălia pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, lui Ciprian Florescu nu îi mai rămâne acum decât să vadă ce atribuţii va primi de la Cosmin Popescu. „Vom vedea ce atribuţii mi se vor da. Eu sunt un soldat disciplinat, ceea ce mi se va da să fac, aia voi face”, spune Ciprian Florescu.