Ce asociaţii vor fi debranşate de la apă

Nouă asociații de proprietari din municipiul Târgu Jiu sunt programate pentru debranșarea de la rețeaua de apă după ce au cumulat datorii la furnizorul regional, Apregio, de peste 260.000 lei. Din cauza întârzierilor la plată a facturilor reprezentând servicii de furnizare apă și de canal, operatorul regional a trecut la sistarea alimentării cu apă a clienților rău platnici, eșalonat, în ordinea vechimii și a mărimii debitelor. Astfel, în programul de debranșări pentru perioada 20-25 iunie 2016, sunt programate asociațiile de proprietari 123, 135, 146, 36, 44, 50, 45, 46 și 219. Cea mai mare sumă, restantă încă din martie 2013, o înregistrează asociația de proprietari nr. 123 din zona Artego, respectiv 225.308,74 lei, urmând a fi debranșate un număr de 138 de apartamente.

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: