Weber acuză politica PNL de îndatorare a statului
Preşedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, l-a atacat pe premier pentru politica de îndatorare a statului pe care o duce.
"Premierul zice că economia României, după ce a făcut-o praf în ultimul an și jumătate, renaște ca pasărea Phoenix din propria cenușă. Dar încerc să-mi aduc aminte care au fost măsurile despre care vorbește. Singurele măsuri legate de economie, luate de coaliția de dreapta, au fost împrumuturile cu dobânzi exorbitante. Întreb foarte serios: care sunt măsurile despre care vorbește premierul României", a spus Mihai Weber.
Premierul Florin Cîțu a afirmat că economia a crescut cu 2,8% în primul trimestru şi că România are cea mai rapidă revenire economică din istorie.
Asta și deoarece căderea din timpul pandemiei a fost mare, astfel că o creștere mică după aproape că nu ai cum să o împiedici. (A.A.)