Noi demisii din Pro România
Mihai Prunariu a demisionat din Pro România, partid pe care îl conducea de câteva luni la nivelul județului Gorj. Acesta dă de înțeles că a demisionat și din politică.
"Când am "întrat" în politică, mi-am propus două obiective: să schimb ceva și să nu mă schimb.
Nu știu dacă am reușit să schimb ceva, dar sunt sigur că nu vreau să mă schimb. Vreau să rămân același om, cu principii și de cuvânt! Urez succes foștilor mei colegi din Pro Romania Gorj! "Am demisionat din politică!"", a scris Prunariu pe pagina de socializare.
În semn de solidaritate a demisionat și Laurențiu Chivu, fost candidat al formațiunii la Primăria Rovinari. Cei doi au mai făcut echipă în PPDD.
Prima demisie a fost însă săptămâna trecută, când și-a anunțat plecarea din motiv Marinela Strâmbulescu, fost purtător de cuvânt al filialei.
Cei trei nu spun clar ce nu au reușit să facă în Pro România și de ce. Sondajele arată însă că vorbim de un partid mort, în timp ce partide precum AUR sunt pe val și sunt în atenția celor aflați în căutare de platforme politice. (A.A.)