Vine ministrul cu un sac de bani în Gorj? Ce spun primarii!

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, va ajunge vineri în Gorj, unde va avea o întâlnire cu primarii din județ, după care va merge în vizită în mai multe localități, unde sunt investiții în derulare. Întâlnirea se preconizează a fi una interesantă, mai ales că sunt edili care vor merge acolo doar pentru a cere bani pentru finanțări, în timp ce alții vin doar ca să facă prezența, neavând nicio așteptare de la ministrul Dezvoltării.
Printre primarii care vor participa la întâlnire doar pentru prezență se numără cel din Slivilești. Sorin Bucurescu va fi în sală doar pentru că l-a invitat prefectul de Gorj.
”Mă duc la întâlnirea cu ministrul Dezvoltării, pentru că m-a sunat prefectul. Doar pentru asta mă duc. Nu vreau să zică apoi că m-a chemat și nu am fost. Restul sunt povești. Credeți că face ceva la Gorj dacă vine la plimbare? Credeți că sunt bani de investiți? Credeți că mai este vreun primar naiv care să creadă că vine ministrul cu sacii de bani la Târgu-Jiu? Nu… doar povești”, a spus Bucurescu.
Primarul din comuna Bengești Ciocadia nu poate participa la întâlnire, dar trimite viceprimarul cu lecția învățată. ” Eu sunt în concediu la mare și nu pot merge. Se va duce vicele și i-am spus ce trebuie să transmită. Noi mai avem de primit 1.700.000 de lei pentru lucrări executate. Ne-au dat acum câteva zile 200.000 de lei, adică mai nimic. În plus, nu e posibil să oprească lucrările în mijlocul verii. Dacă îmi dau banii, ”Să trăiască Cîțu și Guvernul!”, în rest nu am treabă. Eu vreau doar să creez condiții oamenilor din comună, pentru că de asta m-au votat”, a declarat Victor Georgia, primarul din Bengești Ciocadia.
Ministrul Dezvoltării ar putea ajunge mâine în localitățile Arcani, Peștișani, Runcu, Novaci și Tismana.
Vizualizări: 2,112
Distribuie Trimite pe WhatsApp