Alegerile din PNL, jucate cu demisiile pe masă
Ludovic Orban anunță că va demisiona din funcția de președinte al Camerei Deputaților dacă va pierde președinția PNL la alegerile din 25 septembrie. În același timp îi transmite lui Florin Cîțu că nu va mai avea legitimitatea de a rămâne premier dacă pierde alegerile.
"Eu, dacă pierd alegerile, eu îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Asta e o chestiune de legitate democratică. Dacă un premier care candidează la funcţia de preşedinte al PNL pierde competiţia, ce autoritate şi ce legitimitate mai are să exercite funcţia respectivă, în condiţiile în care partidul nu-l mai sprijină? Cine-l mai ascultă? Asta e o chestiune de legitate într-o democraţie”, a declarat Ludovic Orban luni seară, la Digi 24.
Cîțu nu a vorbit până acum de posibilitatea de a renunța la funcția de premier, dacă pierde alegerile pentru șefia partidului.