Stai. În februarie?!  Glumesc, glumesc. Să fiu foarte sinceră,  deși anul ăsta chiar mă incomodează rău zăpada asta, depind de mersul cu mașina pentru a ajunge cu fie-mea la grădiniță și la serviciu (sunt ambele într-o zonă fără acces la mijloacele de transport în comun și la cam 7 km de casă), nu mă deranjează chiar atât de mult (sau mai bine zis încă am puterea să spun asta cu doar o deszăpezire la activ și nicio împotmolire cu mașina). În plus, fie-mea a ținut-o doar în Oaaaaaaaaaa Oaaaaaaaaaaa Oaaaaaaaaaa sâmbăta dimineața când a văzut zăpada, sare ca un greiere prin nămeți, se dă cu sania, am făcut om de zăpada (care semăna mai mult a iepure), râde de zici ca-i la 30j de grade în Hawaii, deci da, compensează.

Dar în rest?

Pai în rest am senzația că trăiesc într-un film cu sfârșitul lumii. Ador filmele cu sfârșitul lumii. Fie-mea e în era ADOR și văd că mă molipsesc de la ea (ADOR zăpada, ADOR sania, ADOR mâncarea asta șamd).

Da. Revin. Sfârșitul lumii. În primul rând că e liniște. Ciudat de liniște. Pe bune, nu vi se părea ceva dubios? Aia era. Liniștea. Pentru că nu mai circulă mașinile. Trec doar câteva taxiuri și alea merg atât de încet că nici nu le observi.

Oamenii sunt mai buni, mai calzi, mai deschiși. Ne salutăm vecinii, ne ajutam reciproc să deszăpezim repetitiv, fără niciun spor, o dată la câteva ore. Orașul pare pustiu și totuși cumva mult mai umanizat. Poate pentru că nu mai văd doar zombie teleghidați de smartphone-ul din mână.

Ieri m-am dus până la magazinul de cartier pur și simplu pe mijlocul bulevardului. Doar așa. Că puteam. Parcă mă mișcam, în reluare, într-o poveste de Cortazar. Mă așteptam ca vecinul de la 3 să se îndrăgostească de vecina de la 1, să aibă un copil care să meargă la facultate până se termina ninsoarea. Sau să se dezintegreze șoseaua de sub picioare, încet, de la Nord la Sud. Ceva. Ciudat sentiment. Dar într-un fel plăcut.

Copiii aia pe care îi caut toată iarna în parcuri și nu sunt, au ieșit la bătaie cu bulgării în spatele blocului, au făcut oameni de zăpada. Parcă mă simt așa, un pic, ca la țară, în sensul bun al cuvântului (de comunitate).

Nu mă vedeam spunând-o, dar nu-i chiar așa de rău când ninge în oraș. Nu-i păcat să nu te bucuri de zăpadă doar pentru că ești fericit posesor de mașină?

www.sleepy00.com