Vîlceanu: SRI, SIE, SPP, STS, DGIA și DGPI au ratat cu succes să apere România și românii
Fostul lider al PNL Gorj, Dan Vîlceanu, deputat la final de mandat, acuză serviciile secrete pentru situația de criză politică în care a ajuns astăzi România.
“România este una dintre țările din UE cu cele mai multe servicii secrete. Și DEGEABA”, a scris Vîlceanu pe pagina de socializare.
“Am fost membru în comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților și pot să certific faptul că au primit întotdeauna bugetul pe care l-au solicitat. SRI, SIE, SPP, STS, DGIA și DGPI au ratat cu succes să apere România și românii.
Suntem în situația în care vedem la televizor știri despre mercenarii lui Călin Georgescu, unul dintre candidații care mai avea un pas până să devină președintele României, și care aveau liste cu politicieni și jurnaliști pentru a pune în aplicare un plan de intimidare.
Suntem într-un moment în care instituțiile statului trebuie curățate și făcute funcționale. Acum, pare că trăim într-un stat mafiot. Iar grija serviciilor este ce coaliții politice să mai facă”, a mai precizat deputatul.
Dan Vîlceanu a mai scris și acum trei zile că “CSAT a desecretizat eșecul, incompetența, indolența, delăsarea și somnul unor instituții ale statului care trebuiau să apere românii, Constituția și România”.