Vîlceanu acuză sindicaliştii din CEO de Cântarea României

Atac dur al preşedintelui PNL Gorj, Dan Vîlceanu, la adresa liderilor sindicali din Complexul Energetic Oltenia. Deputatul a spus că aceştia au numai laude la adresa administraţiei companiei, că nu îşi reprezintă oamenii, că nu sunt interesaţi de faptul că aceştia nu au bocanci şi salopete. Vîlceanu a spus că unii lideri de sindicat stau cu ochii pe parlamentari, numărând zilele de când a fost promis mixul energetic, dar nu fac demersurile pentru care au fost aleşi de oameni.

„Pur şi simplu sunt şocat să văd reacţia unor sindicate. Toţi au numai laude la adresa conducerii, că nici nu-ţi mai dai seama cine-i sindicat şi cine-i patronat. Asta în condiţiile în care oamenii sunt minţiţi zi de zi”, a spus Dan Vîlceanu.

Deputatul a precizat că nu are intenţia de a ataca sindicatele, doar le cere liderilor să îşi reprezinte oamenii: „Nu am venit în conferinţă de presă să ţin o pledoarie împotriva sindicatelor, Doamne fereşte. Vreau doar atât: să-şi reprezinte oamenii, să fie corecţi, nu să facă la impuse”.

Atac indirect la Manu Tomescu

Deputatul liberal a avut un atac indirect şi la adresa sindicalistului Manu Tomescu, cel care numără de sute de zile timpul care a trecut de când politicienii au promis mixul energetic şi nu s-au ţinut de cuvânt. „Am văzut că sunt sindicalişti care sunt cu ochii pe parlamentari, câte zile au mai trecut, câte zile au mai trecut ca să se facă mixul energetic. Am înţeles că este un demers legitim. Tot ce a ţinut de mine fac. Dar, demersurile lor nu trebuie să fie legitime? Tu, sindicalist, lucrezi lângă un om, vezi că nu are mănuşi, nu are salopete pe el, nu are un bocanc. Nu contează? Îi scade salariul în urma măsurilor guvernului, asta nu contează? Nu am văzut să se manifeste nimeni, decât acum, când Cartel Alfa îi cheamă la protest la nivel naţional. Trist. Trist”, a mai spus Dan Vîlceanu.

Deputatul liberal compară discursul sindicaliştilor cu cel al liderilor PSD Gorj, care şi ei laudă directorii din CE Oltenia: „Am văzut că cel puţin la nivelul judeţului Gorj a început Cântarea României. Probabil că, în viziunea pesediştilor, laureaţii premiului Nobel pentru management ar fi la Complexul Energetic Oltenia. Ştiu că nu există premiul Nobel pentru management, credeţi-mă, era o ironie. Dar, asta se întâmplă. În Gorj, toată lumea laudă, o ducem extraordinar, avem cei mai buni directori”.

Dan Vîlceanu a avut firme care au prestat servicii pentru Complexul Energetic Oltenia, dar le-a băgat în insolvenţă după ce a fost ales parlamentar, un motiv invocat fiind acela că nu mai voia să fie acuzat că are contracte cu statul.

Vizualizări: 1,708

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: