Victorie pentru junioarele 3 ale CSM Târgu Jiu
Ziua de sâmbătă, 16 octombrie, a fost una bună pentru echipele de handbal feminin ale CSM Târgu Jiu. După victoria senioarelor cu 43-23, în faţa echipei ACS Tonic Oradea, şi junioarele 3 au înregistrat o victorie lejeră la Craiova.
Echipa de junioare 3 este pregătită de fostul mare handbalist gorjean Radu Costel. Junioarele s-au impus fără probleme, scor 29-14, în faţa echipei gazdă, CSS Craiova. Meciul a contat pentru etapa a-3-a din Seria G a Campionatului Naţional rezervat junioarelor 3.
În Sala "Ion Consatntinescu” din Craiova, tinerele handbaliste de la CSM Târgu Jiu au dominat meciul de la un capăt la celălalt, într-o partidă în care Alesia Cişmaşu a înscris numai puţin de 16 goluri. Prima repriză a fost dominată copios de gruparea gorjeană care s-a impus cu 10-1, singurul gol al gazdelor din prima repriză fiind marcat în minutul 12.
Repriza secundă a fost ceva mai echilibrată, dar adjudecată tot de elevele lui Radu Costel, scor 11-8. Şi ultima parte a meciului a fost controlată tot de junioarele din Târgu Jiu, care s-au impus cu 8-5. Scorul final a fost 29-14, o victorie clară pentru tinerele handbaliste de la Târgu Jiu.
„Ne-am îndeplinit obiectivul cu care am plecat de la Târgu Jiu şi am obţinut toate punctele puse în joc. Echipa a făcut un meci bun, în special în apărare. A fost o partidă care mi-a permis rularea întregului lot. Şi după această rundă, rămânem în obiectiv, şi anume clasarea pe una dintre primele 4 poziţii”, a spus pentru site-ul CSM Radu Costel, antrenor al echipei de Junioare 3.
După victoria de la Craiova, CSM Târgu Jiu a urcat pe locul 3 în clasament. Etapa următoare, echipa pregătită de Radu Costel va întâlni ocupanta locului 2, CSS Caracal pe data de 23 octombrie, la Târgu Jiu.