Victorie la masa verde pentru echipa lui Stoican
ACS Viitorul Târgu Jiu a câștigat la masa verde partida restanță cu Aerostar Bacău. Cu toate că meciul a fost amânat din cauza infectării jucătorilor de la Aerostar, totuşi echipa lui Flavius Stoican a fost cea din cauza căreia nu s-a jucat meciul la reprogramare.
Nedisputat în etapa a 7-a a Ligii 2, după ce echipa gazdă a avut cazuri de COVID-19 la nivelul lotului, meciul Aerostar Bacău – Viitorul Târgu Jiu nu s-a mai jucat nici la reprogramare, când echipa lui Flavius Stoican a fost cea care nu a primit acceptul DSP pentru a intra pe teren, tot din cauza problemelor cu coronavirusul.
Regulamentul FRF a fost însă de partea oaspeţilor, deoarece, conform ”Principiilor de desfășurare a competiţiilor fotbalistice, adaptate contextului pandemiei, «dacă la data reprogramării, jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfășura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea va pierde jocul cu 3-0»”.
Viitorul Târgu Jiu și-a adăugat, fără să facă deplasarea la Bacău, trei puncte în clasament. ”Nu îmi place lucrul acesta, dar acesta e regulamentul și îl respectăm”, spunea, cel puțin la nivel declarativ, antrenorul Flavius Stoican, după ce echipa sa n-a primit, miercurea trecută, aviz de la DSP Gorj să facă deplasarea la Bacău, tehnicianul ştiind încă de atunci că va lua cele trei puncte deşi cei de la Aerostar susţineau că ambele echipe vor pierde.
Mult mai vehemenți au fost oficialii echipei moldovene, care sunt de părere că se poate creea un precedent periculos prin această decizie, referindu-se, în principal, la faptul, că unele echipe ar putea intervenii pe lângă DSP-urile locale, ca să nu primească aviz pentru rejucarea meciurilor, în cazul în care jocul nu s-a disputant în primă fază din cauza adversarilor.
În cea mai recentă ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a dezbătut propunerea de modificare a principiilor de desfășurare a competițiilor. În această dezbatere s-a discutat și despre această eroare din regulament și se dorește îndreptarea ei în viitoarele ședințe.